Atunci cand este mic, copilul este in permanenta supravegheat de un parinte. Acest lucru este, de altfel, indicat si de dorit sa se intample, mai ales ca bebelusii au nevoie sa simta apropierea unui parinte (a mamei, in mod special) pentru a se simti in siguranta si pentru a se adapta la noua lume in care a intrat.

Totusi, pe masura ce copilul creste, mai ales din momentul in care incepe sa mearga, il vedem tot mai des cum simte nevoia sa se indeparteze putin cate putin, sa faca lucruri in mod independent, sa se descurce singur. Atunci apare nevoia de spatiu personal pe care este bine sa i-l oferim pentru ca in acest fel ii vom arata respect si il vom invata cum sa respecte, la randul lui.

Cand ii oferim spatiul sau, de fapt ii oferim incredere

Unora dintre parinti le este greu sa le ofere copiilor spatiu personal deoarece traiesc cu impresia ca astfel il vor izola si ii vor transmite un mesaj gresit.

Totusi, atunci cand ii oferim spatiul lui, ceea ce ii transmitem este ca avem incredere in el, ca il vedem ca pe o persoana capabila sa se descurce si pe cont propriu, un om cu nevoi pe care suntem gata sa i le respectam.

Atunci cand copilul este suficient de mare, el se poate juca singur in camera lui, fara supravegherea adultului, dar cum ii acorzi spatiul personal unui copil care il cere dar care, totusi, trebuie sa aiba un adult prin preajma?

Aici intra in scena corturile teepee

Corturile teepee se comporta ca o camera mai mica intr-o camera mai mare si le ofera copiilor spatiul de care au nevoie, in care sa se joace dupa bunul plac. Cortul izoleaza stimulii din exterior si creeaza un spatiu intim, un locusor numai si numai pentru copil. De altfel, pentru un plus de intimitate, copilul poate „inchide si usa” cortului si astfel se izoleaza complet in lumea lui fabuloasa.

La Loofy poti gasit acum colectia de corturi ~MINI~, pentru copii mai mititei, sub 4 ani. Corturile din colectie sunt putin mai mici, dar perfecte pentru dimensiunile unui copil curios care abia acum incepe sa descopere lumea.

„Intimitatea reprezinta in acelasi timp un spatiu si un timp de care fiecare are nevoie, esential pentru a se putea intalni, pentru a putea comunica cu el insusi.” – Jacques Salomé